Constantin Brancusi Muzeul Istoria Targu Jiului Lansare carte Expozitii Lucrari de arta din muzeu
Casa în care a locuit marele sculptor

Muzeul Național ``Constantin Brâncuși``

Muzeul Național ”Constantin Brâncuși” a fost înființat prin Legea nr. 199/2015 și are sediul în Casa ”Barbu Gănescu”, imobil în care a fost găzduit Constantin Brâncuși, în perioada în care acesta a lucrat la realizarea Ansamblului Monumental ”Calea Eroilor” de la Târgu Jiu (1937-1938).

În curtea instituției se află două monumente care poartă amprenta marelui sculptor: ”Mesele de piatră aranjate de Constantin Brâncuşi”, cunoscute și sub denumirea ”Grădina cu vietăți de piatră”, aflate pe Lista Monumentelor Istorice cu Cod LMI GJ-III-m-B-09470 și ”Masa rotundă” cu Cod LMI GJ-III-m-A-09465.06, o masă rebut, realizată de Constantin Brâncuși, dar la care artistul a renunțat ulterior.

Muzeul Național ”Constantin Brâncuși” a fost deschis pentru prima  dată publicului, pe 19 februarie 2020, de Ziua Națională Constantin Brâncuși.

Obiectivele instituției sunt acelea de a promova și de a aduce în atenția publicului viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși cu accent pe perioada în care marele artist a trăit și a lucrat în județul Gorj.

De asemenea, printre obiectivele propuse  se află și acela de a realiza o expunere de tip virtual, care să reunească totalitatea lucrărilor lui Constantin Brâncuși, recreându-se, totodată, atmosfera din atelierul artistului, prin intermediul imaginilor digitale.

Achiziționarea de documente, obiecte cu caracter documentar, lucrări pentru colecția Muzeului, dar și crearea unei secții de activități de pedagogie muzeală pentru copii și tineret cu scopul stimulării creativității acestora sunt alte proiecte pe care intenționăm să le ducem la bun sfârșit.

Arhivele muzeului

Lucrarile de arta expuse

Organizarea de evenimente culturale, expoziții temporare cu lucrări aparținând marelui sculptor, precum și organizarea unei secțiuni ambient „Atelier Brâncuși”, tabere de grafică, pictură și sculptură mică pentru elevii școlilor de arte plastice, în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici și alte instituții de cultură, precum și  organizarea unui departament de documentare – bibliotecă, cuprinzând colecții de cărți, publicații și cataloage ilustrând bibliografia exhaustivă privind viața și opera lui Constantin Brâncuși – studii de specialitate, monografii, studii de istoria artelor, albume, fotografii, și documente, precum și publicarea de studii, cataloage și albume se numără printre obiectivele acestei instituții.

Cine nu iese din Eu, n-atinge Absolutul și nu descifrează nici viața.

Constantin Brâncuși

Istoria muzeului

Traseul nostru in ``viata``

Muzeul Național ”Constantin Brâncuși” a fost înființat prin Legea nr. 199/2015 și are sediul în Casa ”Barbu Gănescu”, imobil în care a fost găzduit Constantin Brâncuși, în perioada în care acesta a lucrat la realizarea Ansamblului Monumental ”Calea Eroilor” de la Tg-Jiu (1937-1938).

19-02-2022
19-02-2022
Dubai Expo - Ionel Scăunașu

„ANOTIMPUL TĂCERILOR”

Cele peste 60 de fotografii cu operele ce constituie Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” de la Tg-Jiu se află, în același timp.la Dubai și pe simezele Muzeului Național Constantin Brâncuși, până la sfârșitul acestei luni.
14-01-2022
14-01-2022

ZIUA CULTURII NAȚIONALE

Eminescu `` Totu-i vis si armonie``
Muzica, poezie, teatru Distributie:
Elevii Liceului de Arte `` Constantin Brancusi`` din Targu-Jiu si Scolii Gimnaziale nr.1 din Motru
09-12-2021
09-12-2021
By Marina Paladi

Spatializing Intimacy

Artistele Mălina Ionescu și Andreea Medar revin la proiectul comun VIAE FERRAE după un an și jumătate, abordând din nou conceptul de spațiu reconfigurat prin compresie și suprapunere.
20-09-2021
20-09-2021
Conferință, expoziție și lansare de carte

Brâncuși – 145

Am vernisat, astăzi, expoziția ``Constantin Brâncuși. Pasărea Măiastră``, realizată de Muzeul Național al Literaturii Române, cu spijinul Institutului Cultural Român de la Chișinău.
Cu această ocazie, s-a lansat și volumul ``Cumințenia pământului`` de Dan Grigorescu, o reeditare a volumului apărut în 1988, la Editura Meridiane, în colecția Curente și sinteze.
Ne-a onorat cu prezența domnul Luigi Bambulea, cercetător științific la Muzeul Național al Literaturii Române și lector al Universității de Arte din București.
În același timp, la Muzeul Național al Literaturii Române a avut loc conferința ``Constantin Brâncuși – 145``.
Cele două evenimente sunt parte a unui proiect amplu, dedicat reperelor culturale pentru promovarea identității românești, realizat de Muzeul Național al Literaturii Române, cu sprijinul Guvernului României.
29-08-2021
29-08-2021
Expozitie

ExpoBrâncuși - Frunza de stejar

Lucrarea configurează conturul unei frunze cu 7 lobi iar aproximativ 30 de nervuri împânzesc căușul în dispunere longitudinală, fiind distribuite într-o simetrie riguros armonizată. Frunza sugerează imaginea unei palme brăzdate cu claritate de liniile adânci ale vieții. Sculptura din lemn face parte din Colecția Memoriale, aparținând Muzeului Național al Banatului.
Povestea frunzei de stejar dăruită de Brâncuși lui Traian Vuia apare pentru prima dată sub formă scrisă într-un articol din ziarul Orizont, săptămânal al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara din 20 februarie 1976 iar frânturi din dialogul purtat de cei doi, la Paris, cu 2 zile înainte de primul zbor al lui Vuia cu aparatul conceput si pilotat de el apar în Revista Eminescu, într-un articol semnat de Ioan Stoian, General de Flotilă Aeriană (r).
``Apoi, frace Constantine, nimeni nu este dispus să mă asculte, inclusiv Academia Franţei, deoarece ideea zborului cu aparate mai grele decât aerul şi cu mijloace proprii de la bordul aeroplanului nu este acceptată.
Vei reuşi sigur să te înalţi de la pământ cu maşina aia de zburat, ce ai născocit-o şi vei da o lecţie aspră tuturor celor care nu cred că vei reuşi să zbori“.
19-08-2021
19-08-2021
Evenimente

Vernisaj ``Ocolul magic``

Daciana UNGUREANU: “Ocolul magic” este o încununare a iubirii mele pentru decorul pe ceramic, această expoziție strângând laolaltă peste 100 de piese realizate în ultimii 10 ani. Povestea a pornit de la covorul de 100 de ani pentru care sunt a cincea moștenitoare pe line maternă și care m-a impresionat cu culorile și formele sale geometrice. Apoi m-au impresionat foarte mult și m-au inspirat altițele iei gorjenești, în mod special cea cu motive geometrice. Cândva spuneam că iubesc pătratul, dar de fapt cred că cercul este cel care m-a mânat în aceste căutări și cred că nevoia instictivă de protecție este cea care a adus în viața noastră organizarea în cerc, dacă ne gândim la cele mai vechi așezări omenești, la dispunerea oamenilor în jurul vetrei focului sau la expresia “a dat roată prin sat” cu colindatul.
12-06-2021
12-06-2021
Evenimente

Noaptea muzeelor

- Expoziții semnate de către artistele: Ana-Daria Ionescu Haidău și Cristina Cioplea.
- Medalion Maria Tanase - interpretat de Mircea Suchici – violoncelist Filarmonica Oltenia – Craiova și actrița Diana Drăghici (Liege)
- Recital jazz, etno jazz, jaz electric - OPUS 1,61 componența : Cristian Ciomu – claviaturi, Marcel Voinea – tobe, Iulian Albu – chitară, Cornel Popescu – caval, fluier, drâmbă, Mircea Suchici – violoncel
- Teatru de umbre - interpretat de elevi ai Liceului de Artă “Constantin Brăiloiu”, coordonați de actorul Pompiliu Ciochia.
19-02-2020
19-02-2020
Inaugurare muzeu

Inaugurare

Târgu Jiu - inaugurare Muzeul Naţional ``Constantin Brâncuşi``, la casa Barbu Gănescu, în care marele sculptor a locuit în perioada efectuării lucrărilor la Ansamblul monumental Calea Eroilor - Masa tăcerii, Poarta sărutului şi Coloana infinitului.
05-09-2020
05-09-2020
Lansare carte

”Istoria Târgu Jiului”

REF: Muzeul Național ”Constantin Brâncuși” a găzduit, la sfârșitul acestei săptămâni, lansarea volumului reeditat – ”Istoria Târgu Jiului”, de Alexandru Ștefulescu.
Muzeul Național ”Constantin Brâncuși” a găzduit , vineri seara, un eveniment cultural-artistic, în cadrul căruia a fost lansat volumul ”Istoria Târgu Jiului” de Alexandru Ștefulescu.
Lansarea cărții a fost însoțită de o expoziție de fotografie, reprezentând imagini cu Târgu Jiul de odinioară, iar atmosfera a fost întreținută de Cvartetul de coarde condus de profesorul Bebe Cetean.
20-02-2021
20-02-2021
Concurs international

Brancusi in 145 de portrete

Concurs international de arte vizuale „Brancusi vazut in 145 de portrete”
Coordonatorii Concursului internațional de arte vizuale „Brâncuși văzut în 145 de portrete” felicită toți tinerii artiști care au participat cu lucrări de arte vizuale, onorând în acest timp memoria marelui nostru sculptor, Constantin Brâncuși.
De asemenea, felicităm pe profesorii coordonatori care au îndrumat pașii elevilor în realizarea demersului artistic!
În cadrul acestei prime ediții s-au creat prietenii, s-au încheiat parteneriate, s-au discutat noi proiecte, care se vor concretiza în cel mai scurt timp. Participarea dumneavoastră in număr atât de mare ne onorează și in același timp ne obligă să lansăm o nouă invitație pentru ediția de anul viitor!

Eroare: Nu am găsit formularul de contact.

Luni-Vineri: 09am ‒ 07pm
Sambata-Duminica: 09am ‒ 05pm

0372.915.721

Str. Victoriei, Nr. 1 Targu Jiu, Judetul. Gorj , Cod Poștal:210234