d

Vernisaj expoziție „Viae Ferrae II”

Vernisaj expoziție „Viae Ferrae II”

Subsolul Muzeului Național „Constantin Brâncuși”, a gazduit vernisajul expoziției „Viae Ferrae II”, o instalație realizată de artistele Andreea Medar și Mălina Ionescu.
❕Andreea Medar, de formație pictor, realizează obiecte și instalații, spații și sculpturi din materiale neconvenționale, instalații media, retranscriind în mod paradoxal propria imaginație într-un alfabet vizual personal.
❕Mălina Ionescu este artist vizual, doctor în arte vizuale, curator la Muzeul Național de Artă Contemporană al României. Este pictor, practică instalația, intervenția în peisaj și environment-ul.
În proiectul artistic „Viae Ferrae II” Mălina și Andreea, folosindu-se de planuri extrase de pe Google Earth, creează în spațiul de expunere trasee imaginare, transpunând sub forma unor decupaje, locuri familiare, existente sau dispărute.
Vă așteptăm cu drag, pentru a vă plimba alături de noi pe meta-harta imaginată de Andreea și Mălina.

Harta construită de Mălina Ionescu și Andreea Medar continuă și reia tema spațiului care se re-construiește prin comprimare și suprapunere. În proiectul Viae Ferrae din 2019 harta comună se articulează într-un dialog dintre cele două artiste – un dialog din care rezultă prezența locurilor importante ca spații-suport al experienței personale sau împărtășite. Realitatea acestui spațiu recompus corespunde unei realități afective, mai importante, în spațiul amintirii și al comunicării – implicit al narațiunii dar și al reprezentării – decât cea geografică. Locurile (clădiri, străzi, drumuri și repere geografice) aduse împreună dobândesc o nouă identitate – identitatea unui loc se definește întotdeauna dintr-o serie de relaționări, interacțiuni și experiențe emoționale mai curând decât din reperele sale concrete. Aceste instanțe spațiale foarte diferite și îndepărtate inclusiv temporal sunt apropiate, repoziționate și redimensionate în mod spontan, într-un parcurs care corespunde comunicării, povestirii și asocierii spontane – descoperirea sau intenționarea de suprapuneri, convergențe și completări reciproce. Spațiul povestirii și al memoriei este în acest nou capitol al proiectului cel de interval, cel aflat între – un teritoriu inițial netru, esențializat, acoperit de aceeași vegetație unificatoare dar care, conținând și desfășurând narațiunea, devine activ și se populează treptat de elementele care definesc comunicarea și colaborarea dintre cele două artiste: spațiul (insesizabil sau acuzat) artificial, spațiul care se anulează sau se dedublează prin oglindire, spațiul virtual și suprapunerea straturilor referențiale ale unui loc. Peste toate aceste structuri deja aparținând colaborării ca referințe, sens și trimiteri se configurează o nouă dimensiune a proiectului comun: relația dintre vizibil, concret și palpabil și diferitele jocuri cu percepția, cu iluzia dar și cu realitatea (nu mai puțin prezentă) a mediului virtual. Inserția de oglinzi, proiecția care pe de o parte citează spațiul / realitatea virtuală, lumina care alterează și transformă formele și culorile adaugă jocuri câteodată surprinzătoare de sens și referințe, iar alteori reafirmă și validează instrumentarul expresiv specific colaborării dintre cele două artiste.
Proiect realizat cu susținerea ARTEGO și a Primăriei Târgu Jiu
Fotografii de Medar Mihai , Elena Irina Stelea

Luni-Vineri: 09am ‒ 07pm
Sambata-Duminica: 09am ‒ 05pm

0372.915.721

Str. Victoriei, Nr. 1 Targu Jiu, Judetul. Gorj , Cod Poștal:210234